Trei fetiţe şi un băiat, dintr-o dată. Este bucuria unei femei, care în această no
Cei mai frumoşi ani sînt anii de liceu, ei ramîn gravaţi în inimă, cu cele mai minu
Interviu realizat cu Margarita Ţurcanu, tînără activă şi ambiţioasă, recen
În aprilie 2011, la Răzeni şi-a început activitatea Asociaţia Obştească „Pro Mold
La 25 ianuarie 2012, prin ordinul ministrului educaţiei al Republicii Moldova, Dlui Mihail Şleahtiţchi, Liceul Teoretic Răzeni din com. Răzeni a fost redenumit în Li
Pînă la sfîrşitul anului 2012 vor fi construiţi circa 12 km de drum care vor face conexiunea dintre cele 4 localităţi din vecinătatea satului Răzeni:
Răzeni se află pe un teritoriu bogat in locuri pitoreşti. Străbătut de magistrala Chişinau - Giurgiuleşti, Răzeni se află la o distanţă de 30 km de oraşul Chi
Cei mai frumoşi ani sînt anii de liceu, ei ramîn gravaţi în inimă, cu cele mai minunate amintiri. Şcoala este o familie, unde, noi copii sîntem sub tutela profes
Trei fetiţe şi un băiat, dintr-o dată. Este bucuria unei femei, care în această noapte a adus pe lume patru copii. Micuţii s-au născut la Centrul Mamei şi Copi
În aprilie 2011, la Răzeni şi-a început activitatea Asociaţia Obştească „Pro Moldova Social”.
| No events |